[b]Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să staţi de vorbă cu omul care îi deschide cu bisturiul corpul adormit al mamei voastre. E crâncen. Sincer. Ai impresia că o bucată din Dumnezeu s-a desprins din ceruri şi stă de vorbă cu tine, un pulete care nu prea înţelegi exact ce spune el, îl întrebi aşa cum te pricepi, şi el se coboară la nivelul tău şi îţi mai explică o dată, şi încă o dată, până pricepi exact.

Acolo vezi suferinţa condensată, suferinţa care îţi face mică, mititică, orice problemă curentă a zilei – preţul carburantului, o neînţelegere la serviciu, o restanţă, o durere de măsea, nesimţirea unora din trafic, ce face Băsescu, ce face Udrea, ce sare Ponta să zică. Sindicatele, revoluţia din Cairo, scumpirea alimentelor, toate dispar şi rămâi strict focusat pe ale tale. Căci poate să-ţi moară mama şi nu ai voie să faci nicio eroare, trebuie să faci tot ce poţi mai bine.

Încă nu sunt la momentul concluziilor, dar una mi se impune cu o putere imensă în acest moment:
deşi ştiam din creştinism că omul, fiinţa umană, are o valoare imensă, potenţial vorbind măcar, şi pentru asta trebuie privită cu tot respectul şi dragostea, acolo la Urgenţă acest lucru mi-a devenit mai clar ca niciodată.
Fiecare amărât, fiecare coajă de babă care ţie ţi se pare nimic, poate este comoara vieţii pentru cineva. Aproape orice om are pe cineva care îl iubeşte, care suferă pentru el. Când îi vezi pe oameni la terapie intensivă, legaţi la aparate, simţi lucruri înalte. Şi trăieşti cu adevărat acest sport extrem, viaţa.[/b]
P.S Niste propozitii scrise la durere,e cea mai ciudata stare in care mama TA,e bolnava si nu esti langa ea..Mami te iubesc!!Vreau sa te faci bine