O nouă bentiță cu flori s-a alăturat colecției mele și am fost tare încântată când am primit acest accesoriu. Deseori port astfel de bentițe, în special în sezonul estival, când simt nevoia să îmi înveselec puțin podoaba capilară. Fie că le numiți bentițe, cordeluțe de păr, coronițe sau floronițe, aceste accesorii sunt absolut superbe și merită să încerci una, pentru că poate fi purtată în fel și fel de moduri.
Ar fi grozav să putem purta flori naturale în cap, dar acestea se ofilesc foarte ușor, mai ales în timpul verii. Așa că florile artificiale, lucrate din material textil, sunt o alternativă absolut grozavă, mult mai trainică și foarte chic.
Mă gândesc inevitabil la stilurile hippie și boho-chic când văd aceste bentițe cu flori, însă ele arată foarte bine și în combinații romantic-chic, combinate cu haine din dantelă sau croșetate. Îmi plac mult miresele care au curajul să poarte la nuntă o bentiță bogată, ce completează o coafură lejeră.
Un strop de culoare și un buchet de flori în păr, iată cu ce ne îmbogățeșc coronițele florale. Mi-e imposibil să nu le îndrăgesc, iar în ultimii ani mi-am făcut singură câteva bentițe, pentru că uneori nu găseam ceea ce căutam. Le vedeți pe toate mai jos, în toate culorile și formele 🙂



